Compostarea este o descompunere controlată, făcută de bacterii, ciuperci și nevertebrate. Ele au nevoie de patru lucruri: material bogat în carbon, material bogat în azot, aer și umiditate.

Când unul dintre cele patru lipsește, procesul încetinește sau deviază. Mirosul neplăcut, mustul scurs la bază și grămada care stă nemișcată luni de zile sunt toate simptome ale aceluiași dezechilibru, nu accidente inexplicabile.

Rezultatul final, după 4-12 luni, este un material brun, sfărâmicios, cu miros de pădure după ploaie. Volumul inițial scade cu aproximativ două treimi.

Raportul dintre materialele verzi și cele maro

Aceasta este singura regulă care contează cu adevărat. Materialele verzi, bogate în azot, includ resturile de legume și fructe, zațul de cafea, iarba proaspăt cosită și resturile de plante. Cele maro, bogate în carbon, cuprind frunze uscate, paie, carton nelucios, rumeguș netratat, crenguțe mărunțite.

Proporția orientativă este de aproximativ două-trei părți de material maro la o parte de material verde, ca volum.

Excesul de verde produce o masă umedă, compactă, care se transformă în putrefacție anaerobă și miroase a amoniac. Excesul de maro face grămada inertă: nu miroase, dar nici nu se descompune.

Soluția practică pentru orice problemă de miros este adăugarea imediată de material maro și amestecarea. Un sac de frunze uscate păstrat lângă compostor rezolvă situația în cinci minute.

Ce nu se pune niciodată în compostul casnic

Carnea, peștele, oasele și lactatele atrag rozătoare și produc mirosuri puternice. Se descompun, dar nu într-un compostor de curte.

Uleiul și grăsimile împiedică circulația aerului și încetinesc întregul proces. Excrementele de câine și de pisică nu se folosesc pentru compostul destinat legumelor, din cauza riscului de paraziți.

Plantele bolnave și cele cu semințe mature de buruieni cer temperaturi ridicate pentru a fi neutralizate, temperaturi pe care un compost casnic rece nu le atinge constant. În practică, se aruncă.

Cenușa de la lemn se poate adăuga în cantități mici, dar cea de la cărbune sau de la materiale tratate nu. Hârtia lucioasă, bonurile termice și pungile marcate ca biodegradabile se descompun greu sau deloc în condiții casnice.

Alegerea recipientului și amplasarea

Un compostor închis, din plastic, cu capac și fund deschis spre sol, funcționează bine în curți mici și ține mirosurile și animalele la distanță. Costă, în variantă de 300-400 de litri, în jur de 250-450 de lei.

Grămada deschisă sau lada din scânduri cu spații între ele este varianta clasică, potrivită pentru cantități mari. Aerisirea este mai bună, dar uscarea la soare devine o problemă în iulie.

Locul ideal este semiumbrit și accesibil iarna. Un compostor așezat în fundul curții, la care nu se ajunge prin zăpadă, se folosește șapte luni pe an.

Contactul direct cu solul permite intrarea râmelor și scurgerea excesului de apă. Un compostor așezat pe beton necesită un strat de crenguțe la bază.

Întreținerea: aerisire, umiditate și timp

Amestecarea la 2-3 săptămâni, cu o furcă sau cu un agitator spiralat, introduce aerul care accelerează descompunerea. Un compost neîntors ajunge la maturitate și el, dar în 10-12 luni în loc de 4-6.

Umiditatea corectă se verifică prin testul pumnului: materialul strâns în mână trebuie să se lipească fără să lase apă să curgă printre degete. Prea uscat, se udă. Prea umed, se adaugă material maro.

Mărunțirea accelerează totul. Resturile tăiate în bucăți de 2-3 centimetri se descompun de câteva ori mai repede decât cele întregi. Iarna, procesul aproape se oprește sub 5 grade. Adăugarea continuă însă, iar grămada repornește în martie.

Compostul pentru balcon și utilizarea produsului finit

Pentru apartamente există vermicompostarea, cu recipiente suprapuse și râme roșii de California. Sistemul ocupă cât o ladă de bere, nu miroase dacă este echilibrat și produce atât compost solid, cât și un lichid concentrat, diluabil pentru udarea plantelor de interior.

Compostul matur se recunoaște după aspect, miros și temperatură: nu se mai încălzește, nu mai conține bucăți identificabile și miroase a pământ.

Se folosește ca strat de 2-3 centimetri în jurul plantelor, ca amendament încorporat superficial în sol înainte de plantare sau amestecat în proporție de 20-30% în substratul pentru ghivece. Nu se folosește pur, pentru că este prea concentrat pentru semințe și răsaduri tinere.

Primăriile din mai multe orașe distribuie compostoare la preț redus sau gratuit în cadrul programelor de reducere a deșeurilor, iar magazinele de grădinărit oferă kituri complete pentru cei care vor să înceapă fără improvizații.